Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine ca mijloc de pastoraţie

                              Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine ca mijloc de pastoraţie

                                                                                                                    Pr.Rotariu Constantin             

Cultul ortodox este alcătuit din mai multe părţi sau slujbe bisericeşti.Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, Cele 7 laude, Ierurgiile, Acatiste şi Paraclise. Sfânta Liturghie, însă, reprezintă centrul cultului ortodox. În cadrul ei se actualizează jertfa de pe cruce, care este cel mai de seamă moment din istoria mântuirii noastre. Sfânta Liturghie vine în ajutorul preotului în lucrarea sa pastorală de instruire a credincioşilor în adevărurile de credinţă. Dar, Sfânta Liturghie nu este numai o şcoală de propovăduire a dreptei credinţe, ci şi o „pepinieră a virtuţilor creştine”[1] prin exemplele pe care le pune înaintea credincioşilor, în persoana Mântuitorului, a Prea Curatei Maicii Sale şi a sfinţilor. Astfel, Sfânta Liturghie îndeamnă pe credincioşi la pace. Sfânta Liturghie mai cultivă spiritul de solidaritate prin aceea că ea este rugăciunea întregii Biserici, adică a tuturor credincioşilor. În cadrul ei, credincioşii se unesc într-o mare familie şi se roagă împreună în spirit de comuniune şi susţinere reciprocă. Sfânta Liturghie are o mare valoare educativ-socială. Ea este, deci: izvorul şi cadrul de desfăşurare al adevăratei vieţi spirituale”[2].

Sfânta Liturghie este unul dintre cele mai de seamă mijloace pastorale la îndemâna preotului, pentru că prin ea şi în ea se realizează unirea credincioşilor cu Mântuitorul Iisus Hristos, cea mai înaltă formă de viaţă duhovnicească şi în acelaşi timp şi un scop al pastoraţiei. Lucrarea pastorală a preotului în cadrul Sfintei Liturghii este una importantă.Un însemnat rol educativ, l-a jucat Sfânta Liturghie şi în viaţa religioasă şi morală a poporului nostru. Acolo unde preotul a reuşit să-i înveţe pe credincioşii săi a da răspunsurile la Sfânta Liturghie, cel mai puternic mijloc pastoral, pentru că prin această participare activă, credincioşii se simt mai strâns legaţi de altar şi de Biserică.

Sfintele Taine au ca scop principal, cel harismatic, pentru că ele sunt lucrări şi mijloace prin care Biserica sfinţeşte viaţa credincioşilor săi. Ele îndeplinesc, însă, un rol pastoral pentru că oferă preotului momente şi ocazii diferite pentru lucrarea sa pastorală, atât individuală cât şi colectivă. Ele sunt lucrări prin care Biserica acţionează direct asupra credincioşilor, care le primesc sau care au o oarecare legătură cu primirea lor. Valoarea pastorală a Sfintelor Taine stă în lucrarea de îndrumare pe care preotul o desfăşoară înlegătură cu ele.

Astfel, la Botez, atenţia preotului se va îndrepta asupra naşului şi asupra obligaţiilor şi răspunderilor acestuia „ ce-i revine din această calitate, în legătură cu îndrumarea creştinească a finului său”[3].

În Taina Spovedaniei, atenţia preotului este îndreptă asupra unei singure persoane, penitentul, şi este cel mai potrivit prilej lucrare individuală pastorală. Aici preotul învaţă, mustră, lămureşte şi călăuzeşte pe penitent în lupta cu păcatul. Spovedania reprezintă cel mai greu moment al pastoraţiei preotului: cel mai de seamă, pentru că este unic în felul său, când credinciosul se oferă preotului pentru a fi îndrumat şi susţinut pe cale pocăinţei şi virtuţii şi cel mai greu, pentru că în această lucrare preotul are de a face cu diversitatea infinită a sufletelor omeneşti”[4].

Taina Sfântului Maslu este mai bogată în conţinutul său decât toate celelalte Taine. Ea cuprinde câte 7 citiri din Evanghelii şi Apostol, 7 Molitfe mari şi 2 mici. În această atmosferă urmează ca preotul să desfăşoare lucrarea sa personală de îndrumare. Aici, în afară de bolnav, mai pot participa şi alte persoane, membrii ai familie, rude, vecini sau prieteni. Preotul are în vedere persoana bolnavului, lui i se adresează şi pe el îl îndrumă.

În Taina Cununiei, atenţia şi lucrarea pastorală a preotului se vor îndrepta, mai întâi, către miri; ei vor fi învăţaţi asupra rosturilor creştine ale acestei Taine, adică ferirea de păcatul trupesc, asupra îndatoririlor care le revin ca soţ şi soţie: dragoste, unire, cinste, curăţie; preotul va scoate în evidenţă şi rolul însemnat pe care îl au naşii, ei fiind „ garanţii morali sub care se desfăşoară nu numai slujirea în Biserică ci întreaga petrecere care însoţeşte nunta”[5].

Sfânta Euharistie ocupă un loc aparte în viaţa creştină. Ea este încununarea celorlalte Taine, care nu fac altceva decât să îndrume pe credincioşi spre ea. Primirea acestei taine necesită o lucrare specială din partea preotului, deoarece, credinciosul urmează să se unească cu Însuşi Hristos, prin împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge. Prin această lucrare, preotul va învăţa pe credincioşi să se apropie de sfântul potir, plini de toată evlavia, aşa cum îndeamnă preotul la Sfânta Liturghie: „ Cu frică de Dumnezeu, cu credinţi şi cu dragoste să vă apropiaţi”.

Scopul principal al Sfintei Liturghii şi al Sfintelor Taine în cultul ortodox este cel harismatic, adică, ele sunt în primul rând, mijloace de transmitere al harului dumnezeiesc. Ele sunt însă şi însemnate mijloace pastorale la îndemâna preotului, constând din lucrarea personală de îndrumare duhovnicească, pe care preotul o desfăşoară cu ocazia săvârşirii lor. Preotul este dator să nu se mărginească numai la o lucrare personală de neîncetată îndrumare a credincioşilor săi pe cale mântuirii, cunoscând că rolul său de păstor de suflete este nedezlipit de acela de iconom al tainelor dumnezeieşti.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfanta Scriptură, tipărită sub indrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 2008.
2. Pr. Prof. dr. Ene Branişte, „ Participarea la Sfanta Liturghie şi metodele pentru realizarea ei”, în Rev. Studii Teologice, nr. 7-8, sept.-oct., 1949.
3. Pr. Dr. Gh. Iordăchescu, „Sfânta liturghie şi sfintele taine ca mijloc de păstorire”, în Rev. Studii  Teologice, nr. 7-8, sept.-oct., 1958.
4. Pr. Prof. dr. P. Vinitlescu „Spovedania”, în Rev. Studii  Teologice, nr. 9-10, 1949.