Opera filantropică a Sfântului Ioan Gură de Aur

                                Opera filantropică a Sfântului Ioan Gură de Aur

                                                                                                                    Pr.Rotariu Constantin        

Sfântul Ioan Gură de Aur fascinează și astăzi prin „știința lui teologică și talentul lui neîntrecut, virtuțile lui evanghelice și calitățile lui sufletești mari, atitudinea lui eroică în încercări dureroase și mai ales destinul lui măreț și tragic”[1].Marelui patriarh al Constantinopolului i se mai potrivește și titlul de marele propovăduitor al filantropiei, care profund pătruns de durerea omenească a știut cum să-i facă și pe alții să fie mișcați de aceasta. În Antiohia și apoi la Constantinopol, ca preot și apoi ca episcop, s-a luptat să-i învețe pe oameni, atât prin cuvânt, cât și prin faptă că „nu se poate vorbi despre o renaștere spirituală a omenirii, dacă aceasta nu are la bază dragostea creștină. Aici se găsește baza socialismului creștin”[2].

Sfântul Ioan Hrisostom a predicat cu multă stăruință despre milostenie așa încât a fost numit „cel milostiv”[3]. Milostenia își are contribuția ei în viața socială și este rădăcina tuturor binefacerilor, constituind pentru Sfântul Ioan datorie și sarcină, dar și cale de pocăință. De aceea, Dumnezeu a poruncit milostenia nu numai ca să fie hrăniți cei săraci, ci ca să fie folositoare și celor ce o fac mai mult decât celor care o primesc[4].

Propovăduind practicarea milosteniei, Sfântul Ioan se adresează atât bogaților cât și săracilor, care dând din puținul lor dobândesc vrednicia văduvei din Evanghelie. Milostenia întrece orice faptă bună, „întrucât se întinde în toate părţile şi toate mădularele atinse se unesc cu Hristos, iar fecioria şi postul şi culcarea pe pămant stau numai lângă cel ce le face, iar pe altul nu-l ajută cu nimic. Milostenia este mama dragostei, doctoria păcatelor noastre, leacul curăţirii murdăriei din sufletele noastre şi scara care duce la cer...”[5]

Milostenia propovăduită de marele ierarh se prezintă sub mai multe forme și tocmai de aceea el îi îndeamnă pe credincioși să o practice în multitudinea formelor ei. Pe lângă împărțirea de bunuri materiale, de o importanță deosebită are milostenia manifestată prin găzduirea străinilor și a călătorilor, contribuind în chip magistral la realizarea unirii dintre oameni, iar asistența  medicală gratuită este un alt mod interesant de practicare a milosteniei, cerută în special  medicilor creștini[6].

Totuși, milostenia trebuie făcută numai în anumite condiții. Ea nu trebuie să fie hrănită de nedreptate, ci numai de bunurile câștigate cu cinste. Nu se poate numi milostenie aceea făcută din nedreptate, răutate și neomenie. Care este oare folosul când îl dezbrac pe unul și îmbrac pe altul?[7]. Mai mult, milostenia nu trebuie să fie înjositoare, pentru că nici unul nu cere când are în casa sa cele necesare[8].

Îndemnurile însistenete ale Sfântului Ioan au întâmpinat unele proteste din partea bogaților, rămânând de cele mai multe ori fără rezultat. Cu toate acestea, biserica inițiase deja, și la insistența marelui arhipăstor, intensificase asistența socială, manifestată prin întreținerea săracilor, îngrijirea bolnavilor, ocrotirea văduvelor și a fecioarelor, găzduirea străinilor, a prizonierilor, etc.

Marele ierarh Ioan Gură de Aur a propovăduit filantropia nu numai cu cuvintele ci și cu faptele. El, care cerea de la alții jertfe pentru săraci, se supuse mai întâi unei astfel de jertfe împărțind săracilor marea lui avere al cărui moștenitor se făcuse în urma morții tatălui său pe când Ioan se găsea încă în scutece și a mamei sale pe când Ioan se hotărâse să devină preot.

În cadrul acțiunii filantropice a Bisericii din Antiohia, Ioan Gură de Aur a ocupat primul loc. Trei mii de văduve și femei fără de adăpost sunt hrănite zilnic, prin grija lui proprie și listele sunt deschise. Femeia săracă, orfana, fata lipsită de apărare își înscriu în chip liber numele lor acolo:„nu are multe venituri Biserica și totuși gândiți-vă că ea satisface zilnic nevoile atâtor văduve, atâtor tinere. Listele lor au ajuns la numărul trei mii. Și odată cu acestea mai avem de întâmpinat cheltuielile cu cei din închisori, cu bolnavii care se găsesc în spital, cu cei sănătoși care se găsesc în nevoi, cu săracii care voiesc să călătorească și nu au bani, cu cei invalizi și cu leproșii, cu clericii care au nevoie de hrană și de îmbrăcăminte și cu alți lipsiți care trec zilnic și ne cer milostenie”[9].

Activitatea filantropică a Sfântului Ioan a continuat și mai accentuat când a devenit Arhiepiscop al Constantinopolului. Prima măsură pe care a luat-o ca episcop a fost aceea de a reduce la minimum cheltuielile de la reședință. Din economia care a rezultat în urma acestor reduceri de cheltuieli a ridicat mai multe spitale, îmbogățind și reparându-le pe cele existente[10]. La conducerea acestor spitale a numit doi preoți evlavioși. A rânduit apoi medici, bucătari și muncitori serioși, necăsătoriți[11].

Scăderea bugetului de cheltuieli inutile într-o Biserică și într-un palat episcopal era una dintre cele mai îndrăznețe fapte pe care Ioan Gură de Aur a avut curajul să le facă, mai ales dacă ținem cont de ospitalitatea predecesorului său Nectarie, care era renumit pentru mesele bogate pe care le dădea cercurilor nobilimii senatoriale, clericale și acelora ale curții imperiale. Printre învinuirile din lista acuzațiilor prezentate de diaconul Ioan la Sinodul de la Stejar se refereau la cheltuieli pe care episcopul le făcea pentru instituțiile sale de asistență socială. Restructurarea bugetului Bisericii și palatului episcopal, precum și restructurarea personalului i-au adus Sfântului Ioan dușmănie din partea celor afectați de aceste modificări[12].

Sfântul Ioan a făcut, de asemenea, apeluri insistente în numele străinilor, îndemnând pe concetățeni să păstreze disponibilă câte o cameră în locuința lor și să-i primească acolo pe cei care ar avea nevoie de adăpost[13].

Activitatea socială  a marelui ierarh s-a desfâșurat la fel de intensiv nu numai în timpurile liniștite, ci și în clipele clipele critice. Istoricul Zosimus ne relatează că atunci când vreun bogat murea, Eudoxia făcea tot posibilul ca averea care rămânea să treacă în proprietatea ei, dovedind cu acte false că respectivul răposat nu a avut moștenitori. Așa s-a întâmplat și când a murit un oarecare Teognost, care a lăsat văduvei sale moștenire o vie în apropierea Calcedonului. Eudoxia a răpit-o și pe aceasta, în timp ce văduva răposatului împreună cu fii ei se afundau în sărăcie. Bineînțeles că Sfântul Ioan nu a tăcut și a mustrat-o încontinuu pe Eudoxia, care nu a cedat și în cele din urmă cel care a fost sacrificat fiind tot Sfântul Ioan, prin exilul său în îndepărtata Armenie[14].

Dragostea față de cei din jurul său a manifestat-o chiar și în ultimele zile din viață, când în timpul celui de-al doilea exil a împărțit celor din jurul său chiar și sărăcăcioasa lui îmbrăcăminte și tot ce se afla asupra lui. „Pecetluiește viața lui cu dragostea, pentru ca să arate cu fapta oamenilor din toate generațiile că plinirea legii este dragostea”[15].

Concluzii

Modelul oferit de Sfântul Ioan Gură de Aur ca practicant neobosit al slujirii filantropice este actual și ne inspiră în acțiunea socială a Bisericii din zilele noastre când există foarte multă suferință în rândul oamenilor. El a demonstrat că dacă suferința nu poate fi înlăturată definitiv, cel puțin poate fi alinată, dacă suntem convinși că în fiecare dintre semenii noștri strălucește chipul lui Dumnezeu.

Prin predică, prin faptă și prin întreaga lui activitate a arătat că adevărata generozitate nu stă în fuga de lume, în indiferența față de viața reală a lumii, în lipsa de responsabilitate, ci în slujirea lumii, în întrajutorarea oamenilor.

Sfântului Ioan i-a fost milă mereu de turma ce i s-a încredințat, a suferit cu cerșetorii, cu cei care nu aveau de lucru, cu săracii, cu năpăstuiții, cu toți cei în lipsă și în suferință. Apelurile sale la milostenie și ospitalitate, așezămintele de caritate susținute la Antiohia și la Constantinopol, folosirea veselei și a obiectelor de lux ale reședinței episcopale în scop de binefacere, mărturisesc grija lui reală pentu ajutarea sărmanilor și a suferinzilor.

Bibliografie

Izvoare:

• Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Epistola a II-a către Timotei, Tit și Filimon ale Sfântului Apostol Pavel, Editura Nemira, București, 2005.
• Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, LXVI, III, în Sfântul Ioan Gură de Aur. Scrieri. Partea a treia, traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, colecția Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, București, 1994.

Lucrări și studii:

• Apostolu, Drd. George, Iubirea și milostenia după Sfântul Ioan Hrisostom, în Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul LXV, 1989, nr. 1 (ianuarie-februarie).
• Coman, Pr. Prof. Ioan G., Personalitatea Sfântului Ioan Gură de Aur, în Studii Teologice, IX, 1957, nr. 9-10.
• Mastroghianopulos, Arhim. Ilie, Ioan Gură de Aur, de aur și în fapte, în studiul său: Bizanț, o lume a spiritului și a dragostei (I), traducere de Pr. Olimp Căciulă, în Mitropolia Oltenei, an XXV, 1973, nr. 1-2 (ianurie-februarie).
• Micle, Arhim. Veniamin, Sfântul Ioan Gură de Aur, predicator social, în volumul său Trepte spre Amvon. Studii omiletice, Sfânta Mănăstirea Bistrița, Eparhia Râmnicului, 1993.
• Popescu, Prof. Teodor M., Epoca Sfântului Ioan Gură de Aur, în Ortodoxia, 1957, nr. 4.
• Vicovan, Pr. Ion, Filantropia practică la Sfântul Ioan Gură de Aur, în volumul său „Dați-le voi să mănânce!” Filantropia creștină: istorie și spiritualitate, Editura Trinitas, colecția Biserică și Societate, Iași, 2001.