Îndrumătorul duhovnicesc şi ucenicul, după Sfinţii Părinţi

Cuvinte duhovnicești Martie 13, 2019

                                   Îndrumătorul duhovnicesc şi ucenicul, după Sfinţii Părinţi

 

                                                                                                                     Pr.Rotariu Constantin

 

Educaţia omului este una dintre cele mai nobile misiuni. Educatorul continuă pe Dumnezeu în opera de modelare a omului creat de el. Lucrarea educaţiei este în acest sens o lucrare de mântuire şi constituie o misiune generală pentru oameni. Educaţia creştină, însă vrea să ducă pe fiecare creştin pe culmile desăvârşirii morale. Această lucrare nu se poate realiza uşor, ea nu poate fi aşteptată numai ca o consecinţă firească a solidarităţii morale dintre creştini. Ea are nevoie de oameni consacraţi educaţiei creştine. Lucrarea educaţiei creştine este rezervată anumitor persoane, care-şi dăruiesc în mod special, întreaga lor viaţă şi putere de muncă în slujba aceste sublime misiuni având o vocaţie deosebită pentru aceasta. Cei chemaţi să îndeplinească această nobilă şi grea misiune în viaţa creştinilor sunt membrii ierarhiei bisericeşti: episcopii, preoţii şi diaconii. Fiecare din ei este de drept şi de fapt, un îndrumător şi un părinte al credincioşilor, al ucenicilor încredinţaţi spre povăţuire. Într-adevăr, nu poate fi nume mai frumos pentru un îndrumător duhovnicesc şi care să spună mai mult ca acela de părinte. Necesitatea unui îndrumător duhovnicesc în viaţa morală se impune ca o lege care nu permite nici o excepţie, mai ales în faza de început a vieţii duhovniceşti. Sfântul Nil Ascetul spune: „Pentru că şi în lucrurile evlaviei este o rânduială şi o înşiruire ca şi în oricare altul şi trebuie pornit şi în această vieţuire de la început…. Cel ce vrea să ţină seama de ordinea vieţuirii, trebuie aşadar să nu meargă de la sfârşit spre început, ci să înainteze de la început spre desăvârşire”[1].

Problema îndrumătorului duhovnicesc şi a ucenicului este însăşi problema mântuirii şi a educaţiei morale a creştinilor, problema centrală a creştinismului. Ea ocupă un loc de frunte în scrierile Sfinţilor Părinţi, scrieri cu caracter educativ. Dacă fiecare creştin este chemat să fie un exemplu de viaţă creştină, cu atât mai mult este chemat la aceasta preotul, ca unul ce este îndrumătorul duhovnicesc al credincioşilor săi. Caracterul religios - moral bine conturat al îndrumătorului duhovnicesc, „constituie una din condiţiile principale pentru formarea caracterului credincioşilor”[2]. Nicio altă îndeletnicire nu angajează şi nu obligă la conformitate între om şi chemarea sa, între cuvânt şi faptă, ca misiunea de preot şi îndrumător. Calităţile fizice şi intelectuale nu pot să înlocuiască niciodată pe cele morale, care se cer în mod obligatoriu şi necondiţionat, oricare ar fi celelalte însuşiri ale preotului….El trebuie să slujească mai ales cu viaţa, cu inima, şi cu purtarea sa”[3].

Sfântul Vasile cel Mare, marele îndrumător şi organizator al monahismului, cere stareţului, adică îndrumătorului duhovnicesc al călugărilor, să aibă o viaţă şi o conduită ireproşabilă. Viaţa lui să fie legea cea vie a ucenicilor săi. Să fie tâlcuirea adevărată a îndrumărilor verbale date ucenicilor săi „ Să fie împodobit cu virtute pentru a zidi duhovniceşte pe cei ce trăiesc în jurul lui”. Aşadar, înainte de a cere ceva ucenicilor săi de a cere lepădarea de păcat şi râvna pentru virtute, preotul ca îndrumător urmând pilda Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Părinţi, trebuie ca el însuşi să ofere ceva credincioşilor prin viaţa sa şi abia după aceasta să la înfăţişeze şi anumite pretenţii. Preotul nu este preot şi îndrumător numai în Biserică ci şi în viaţa lui familială, particulară şi socială. Misiunea lui nu începe doar la Altar şi amvon, ci ea se săvârşeşte ”cu timp şi fără timp” în orice împrejurare şi loc s-ar găsi. Preotul, deci, în calitate de învăţător şi în calitate de păstor duhovnicesc este în slujba faptei, a împlinirii învăţăturii morale a Mântuitorului. Pentru îndrumătorul duhovnicesc, virtuţile sunt absolut necesare, dar pe lângă aceste însuşiri, care constituie evlavia creştină, un bun îndrumător are nevoie şi de alte însuşiri caracteristice conducătorului de suflete. Deoarece conducerea sufletelor este după Sfântul Grigorie Teologul „ arta artelor şi ştiinţa ştiinţelor” şi însuşirile au o importanţă foarte mare.

Sfinţii Părinţi le menţionează mereu. Preotul trebuie să fie: un om destoinic, stăpân pe sine, calm, plin de grijă ca un părinte, înzestrat cu un pronunţat spirit de observaţie şi putere de discernământ. Conducerea sufletelor are nevoie de oameni de caracter, hotărâţi, energici, dar cât mai înzestraţi cu putere de acomodare când are de lucrat cu fiecare suflet în parte. Mare parte din succesul pastoraţiei se datorează tactului şi metodei folosite. Pentru aceasta îndrumătorul trebuie să cunoască temeinic Sfânta Scriptură în care se găsesc descoperite căile virtuţii.Pe lângă acestea are nevoie de o pregătire teologică, pedagogică, psihologică şi o bună orientare în domeniul culturii generale.

În general, Sfinţii Părinţi au cuvinte dure pentru acele persoane care deşi nu au însuşirile necesare, totuşi doresc cu orice preţ să ajungă îndrumători.Pentru a înlătura acest rău din viaţa Bisericii, Sfinţii Părinţi urmând sfatul Marelui Pavel, insistă foarte mult asupra răspunderii pe care o au episcopii pentru cei hirotoniţi, destinaţi a fi îndrumători duhovniceşti. Îndrumătorul are o răspundere foarte mare pentru credincioşii săi. El este dator a se ocupa de educaţia lor nu numai în virtutea iubirii creştine; prin alegere, hirotonie şi instalare primite cu libera sa voie, îndrumătorul devine răspunzător în faţa lui Dumnezeu de mântuirea şi desăvârşirea ucenicilor săi şi deci este obligat să se ocupe de educaţia lor. Dacă unul din ucenici va cădea în păcat din cauză că îndrumătorul nu l-a povăţuit cum trebuia, se ştie că sufletul acelui ucenic se va cere din mâinile lui mai ales dacă a făcut aceasta nu din neştiinţă ci din nepăsare, din comoditate şi din lipsă de grijă pentru el.

Îndrumătorul este acela care îndrumă şi ajută mereu pe ucenic pentru a-l apropia cât mai mult de Dumnezeu şi de trăirea poruncilor sale. Este vorba despre o creştere reală şi personală a ucenicului în comuniune cu îndrumătorul său spre comuniunea cu Dumnezeu.Din toate acestea ne putem da seama de importanţa covârşitoare pe care o au pentru viaţa morală îndrumătorul şi ucenicul său. Acest fapt pune pe umerii noştri o misiune grea, dar sublimă care angajează o răspundere nespus de mare în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Dumnezeu vrea să aibă în îndrumătorul duhovnicesc un următor al Fiului Său, un trăitor al Evangheliei sale, un iconom credincios al Tainelor Sale, un împlinitor al voinţei Sale.

 

 

Bibliografie

  1. Biblia sau Sfanta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 2008.
  2. Cuvant ascetic, foarte trebuincios şi folositor” în Filocalia, vol. I, trad. rom. dePr. Prof. D. Stăniloaie, Sibiu, 1946.
  3. Pr. Prof. dr. D. Belu, „Calităţile de indrumător duhovnicesc ale Sfantului Apostol Pavel”, în Rev S. Teologice, 1955, nr. 9-10.
  4. Pr. Prof.dr. T.M.Popescu,” Sfinţenia şi răspunderile preotului”, Rev. S. Teologice, nr.3-4, martie-aprilie, 1952.

 

 

[1] „Cuvant ascetic, foarte trebuincios şi folositor” in Filocalia, vol. I, trad. rom. dePr. Prof. D. Stăniloaie, Sibiu, 1946, p. 183

[2] Pr. Prof. dr. D. Belu, „Calităţile de indrumător duhovnicesc ale Sfantului Apostol Pavel”, in Rev S. Teologice, 1955, nr. 9-10, p. 570

[3] Pr. Prof.dr. T.M.Popescu,” Sfinţenia şi răspunderile preotului”, Rev. S. Teologice,nr.3-4, martie-aprilie, 1952, p.163-164

Citește alte articole despre: scaunul de spovedanie