Chipul unui mare duhovnic - Părintele Paisie Olaru

                   Chipul unui mare duhovnic  - Părintele Paisie Olaru

                                                                                             Pr.Rotariu Constantin

Introducere.

Marii duhovnici ai Romaniei sunt sfinții de lângă noi. Deseori uitam de prezența lor binefăcatoare, dar ei nu ostenesc să se roage pentru noi. Să încercăm a-i cunoaște!

În popor se spune ca Dumnezeu ne rabdă pentru rugăciunile preoților și monahilor noștri. Ei își asumă responsabilitatea pentru îndreptarea noastră. Marii duhovnici sunt părinți îmbunătățiți, adică oameni care au înaintat foarte mult pe calea desăvârșirii. Pentru iubirea, credința și nădejdea lor în Hristos, pentru strădania și curăția lor sufletească, Dumnezeu i-a înzestrat pe acesti preoți cu daruri extraordinare. Sunt clarvăzători, ne pot vindeca sufletele și trupurile, ne pot schimba radical viața. Cu o condiție: să credem.

Parintele Teofil Pâraian spune că a fi ucenic înseamnă "să te pleci cu mintea", adică să calci pe urmele celui care te îndrumă, fară să crezi că tu știi mai multe decat el.

Părintele Paisie Olaru a fost un om providenţial. Plin de har fiind, a umplut şi pe alţii, cunducându-i pe adevărata cale şi învăţându-i pe cei care l-au cunoscut, dar şi pe noi  cei de astăzi care îi citim cuvintele despre sensul deplin al vieţuirii de aici.

El s-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca, judetul Botoşani, fiind ultimul dintre cei cinci copii ai familiei Ioan şi Ecaterina Olaru, singurul care a luat chipul îngeresc al călugăriei.Citind viaţa şi patimirile sfinţilor i s-a aprins sufletul său curat pentru viaţa monahală. Părintele îşi amintea cu nostalgie de dragostea mamei care ar fi dorit să-l ţină alăturea de ea. „Mamuca” mi-a zis „Să nu te duci la călugarie, dragul mămuchii, că acolo este canon mare de rugaciune, post şi metanii; că am văzut cum a fost facut un călugăr, şi era tare slab şi se ruga aşa: ,,Doamne, dacă mai am zile de trăit şi îmi sunt spre mântuire, lasă-mă să trăiesc; iar dacă nu, ia-mă la Tine!”.
              În 1921 Părintele Paisie Olaru a fost închinoviat la Schitul Cozancea. Cozancea era un schit cu viaţă de sine, stareţ fiind pe atunci ieromonahul Vladimir Bodescu. Povăţuitor duhovnicesc l-a avut pe Părintele Calinic Susu, un mare nevoitor al rugăciunii.
A fost destul de mult încercat de către stareţ, dar gândul întoarcerii în lume și celelalte ispite ale începătorului în viaţa călugărească s-au stins încet-încet, prin deasa spovedanie.
La numai un an de la intrarea în mănăstire, fiind foarte bolnav, fratele Petru a fost tuns în monahism, primind numele de Paisie. Dorul de viaţa pustnicească pe care-l avea din tinereţe s-a aprins mai tare în urma vizitei pe care a făcut-o în mănăstirile din Munţii Neamţului, între care şi Sihla, în împrejurimile căreia a întâlnit mulţi pustnici. Cuprins de acest dor, prin anul 1930, a venit la Sihastria, cerând să fie primit în obştea mănăstirii sau să se retragă la Schitul Sihla. Neavând însă binecuvantarea egumenului său de la Cozancea, stareţul Sihastriei, Protosinghelul Ioanichie Moroi, nu îl primeşte.
                În anul 1943 Părintele Paisie Olaru a fost hirotonit diacon, iar în 1947 preot şi duhovnic de către episcopul Valerie Moglan. Desi proaspăt hirotonit, Părintele Paisie Olaru a primit o chilie aproape de biserică şi a fost rânduit de la bun început la spovedania calugărilor şi a credincioşilor care cercetau mănăstirea.
În toamna anului 1949, treizeci de călugări din obştea Sihăstriei, în frunte cu stareţul lor, Părintele Cleopa, sunt trimişi la Mănăstirea Slatina cu misiunea de a reorganiza şi revigora mănăstirea. Ca duhovnic, Părintele Paisie Olaru îl urmează pe Părintele Cleopa la Mănăstirea Slatina, întărind foarte mult obştea şi povăţuind credincioşii care începuseră să vină în număr mare.
                 În primăvara anului 1953 Părintele Paisie Olaru se întoarce la Sihăstria. Persecuţia împotriva monahismului din anii 1959-1964 lasă Mănastirea Sihăstria fără stareţ, pe atunci Protosinghelul Ioil Gheorghiu, fără Părintele Cleopa (care se retrage pentru a treia oară în munţi), şi fără mulţi călugări îmbunătăţiţi. Slujbele bisericeşti se desfăşurau cu anevoie, din lipsa de slujitori, şi toată greutatea apăsa acum pe umerii bătrânului duhovnic Paisie, care spovedea ziua şi noaptea călugări şi mireni, mângâia, îmbărbăta, dădea speranţă tuturor, rugându-se lui Dumnezeu cu credinţă.După 1964 situaţia mănăstirii s-a îmbunătăţit foarte mult, Părintele Cleopa, întors din munţi, s-a alăturat Părintelui Paisie şi liniştea duhovnicească s-a pogorât din nou asupra Sihăstriei.
                   Între anii 1972 si 1985 Părintele Paisie Olaru a fost rânduit să întărească viaţa duhovnicească la schitul Sihla. De mult voia părintele să se linștească în locurile unde a sihăstrit Cuvioasa Teodora şi alte sute și mii de sihaştri. În acest loc de pocăinţă, şi de întâlnire cu Dumnezeu, Părintele Paisie Olaru şi-a înmulţit nevoinţele. Toţi ucenicii săi de atunci vorbesc despre rugăciunea sa neîncetată, la care se adăugau privegherea necontenită, postul şi înfrânarea sa dintotdeauna, toate acestea împletite cu dragostea, smerenia şi blândeţea sa desăvârşită.
                    Vestea sfinţeniei vieţii părintelui şi ajutorul primit de credincioşi în urma rugăciunilor sale ajunsese până departe şi era căutat de mulţime de oameni. Cei care îl căutau – călugări, maici, oameni de diverse categorii, dar şi clerici şi ierarhi – veneau pentru rugaciuni, spovedanie, binecuvântări, atraşi de darul său. Cei care veneau odată, nu se mai puteau dezlipi de bătrân şi aduceau şi pe alţii, căci blândeţea, smerenia şi dragostea sa mişca inimile tuturor, iar harul Duhului Sfânt, care se sălăşluise într-însul, mângâia sufletele credincioşilor; de asemenea, nu de puţine ori, cei bolnavi se întorceau sănătoşi.

Iubea mult pe fiii săi duhovniceşti, pe care îi primea la spovedanie la orice ora din zi şi din noapte, şi purta mare grijă de mântuirea lor. Ucenicii săi simţeau această dragoste a părintelui şi îi purtau şi ei, o mare dragoste. Fiii săi duhovniceşti de la Sihăstria nu îl părăsiseră, ci veneau la sfinţia sa o data pe săptămână, vineri, pentru mărturisire. Părintele Paisie Olaru niciodată nu stătea fără lucru: se ruga, spovedea, mangâia, îmbărbăta sau lucra în grădină sau îngrijea vreo fântână, sau căuta izvoare cu apă bună de băut, lângă care punea câte o cruce şi o cana, ca trecătorii să poata bea apă.

 Părintele Paisie Olaru era foarte legat duhovniceşte de înaintaşii săi, de părinţii plecaţi mai înainte la Hristos, şi zicea:  „ De vom păşi pe urmele vieţii lor şi de vom trăi în desăvârşita dragoste unii cu alţii, avem credinţă şi nădejde în mila şi bunătatea lui Dumnezeu că ne vom vedea dincolo, în veşnica viaţă”.
              Din septembrie 1986 până în octombrie 1990 Părintele Paisie Olaru a fost imobilizat la pat, având piciorul drept fracturat. În această lungă perioadă de suferinţă, bătrânul spovedea numai părinţii bătrâni din mănăstire, pe care îi avea de mulţi ani la scaunul de spovedanie. Obişnuia însă să mai primească pe unii dintre cei mai aleşi călugări, duhovnici, stareţi, ierarhi şi chiar mireni, care doreau stăruitor să-l vadă, să primească sfat sau să primeasca o binecuvântare. Memoria, graiul şi mai ales starea interioară a Părintelui erau foarte bune. Din aceste scurte întâlniri cu Părintele Paisie Olaru multe suflete s-au linistit, multe întrebări fără răspuns au fost dezlegate, mulţi călugări şi credincioşi s-au luminat văzând blândeţea, liniştea, smerenia şi înţelepciunea Părintelui, căci îndelunga lui răbdare, tăcerea, rugăciunea de taină şi lacrimile ajungeau până la inimile oamenilor.

Părintele Paisie Olaru s-a mutat la Domnul în zorii zilei de 18 octombrie 1990, în vârstă de aproape 94 de ani. Un dor tainic de veşnicie cuprinsese pe toţi, căci Părintele Paisie Olaru, care  vorbise oamenilor o viaţă întreagă despre Rai, despre bucuria unirii cu Hristos, mergea la cer, ca prin rugăciunile lui să ni se deschidă şi nouă porţile cele încuiate ale mult doritului Rai.

Părintele Cleopa, cel care l-a cunoscut prea bine, care i-a fost ucenic şi apropiat zeci de ani îl descria pe Părintele Paisie Olaru cu următoarele cuvinte: „Aşa era Părintele Paisie Olaru: smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toţi şi iubea liniştea. Nu-i plăcea să traiască între mulţi şi işi ascundea viaţa şi nevoinţa. Nimeni nu ştia cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea şi inima lui, cât stă la masă şi cât se odihneşte. Plângea cu cel care plânge şi se bucura cu cel ce se bucura. Nu ţinea la haine bune, la bani, la nimic şi fugea de cinste, de laudă, de multa vorbire, de clevetire şi de oameni mari”[1].

Preafericitul Daniel, mitropolit al Moldovei fiind,  spunea la un moment dat: ,,Purtător de Sfântul Duh, prin credinţa smerită şi rugăciune neîncetată, Părintele Paisie duhovnicul aduna mintea în jurul inimii şi inima oamenilor lângă Dumnezeu, într-o vreme în care ideologia comunistă atee încerca să rătăcească minţi, să usuce inimi şi să departeze pe oameni de Dumnezeu.
            Deşi slab şi firav la înfăţişare, Părintele Paisie a fost în ultimii ani ai dictaturii comuniste în România un adevarat uriaş al spiritului românesc care, în linişte, fortifica Biserica lui Hristos din inimile credincioşilor, în timp ce în zgomotul capitalei se demolau biserici de zid. Dumnezeu singur ştie cât de mult pretuieşte un duhovnic dătător de pace şi sănătate  sufletului, atunci când societatea umană se organizează în sistem infernal ! Sfinţenia Părintelui Paisie Duhovnicul nu se impunea spectaculos, ci irezistibil de paşnic pentru că sfinţenia umanizează pe om, contrar patimilor egoiste care înstrainează umanul din om”[2]

                      Bibliografie

• Bãlan, Arhimandrit Ioanichie, Părintele Paisie duhovnicul, Ed Trinitas, Iaşi, 1993.
• Maica Gorgonia, Îmi aduc cu drag aminte de minunatul meu Pãrinte Paisie!,în revista Epifania, pe  http://www.nistea.com/paisie_gorgonia.htm.
• Manole, Luminiţa, Paisie Duhovnicul pe http://www.artadeatrai.ro/arhiva/6/paisie.6.php.
• Părintele Ilie Cleopa, Despre Părintele Paisie Olaru pe http://www.parinteleilarionargatu.ro/duhovnici/2/Pr-Paisie-Olaru/
• Pãrintele Paisie de la Sihla,  Editura Bizantinã, Bucuresti, 2010.